Și-am ajuns la Vlore
Plecăm de pe Llogara fericiți c-am reușit s-o vedem și ne continuăm drumul către Vlorë.
Am pus GPS-ul să ne ducă la hotel folosind hack-ul cu "click direct" pe harta mare pe display, Llogara fiind pas intermediar, setat la fel cu click pe display.
Trecem de-o stație de taxare pentru care motocicletele au gratuitate și mă ajung din urmă cu un cehoslovac. Ba îl depăsesc eu, ba ne depășește el și cum mergeam noi așa mai alert, ne trezim amândoi opriți de poliția albaneză!
Pe mine m-au filmat din dronă cum am făcut o depășie pe linie continuă... și-au decis să mă oprească deși pe filmare se vede că am plecat practic în depășire cu maxim 3 secunde mai devreme decât ar fi trebuit!
Aia e, doar n-o să mă iau în gură cu ei! Cert este că doar mi s-a spus să grijă și să fiu mai atent, apoi ne-au lăsat să plecăm.
Mă așteptam la o amendă dar uite că nu s-a întâmplat.
Ne-am continuat astfel drumul către Vlorë unde-am ajuns foarte ușor și repede. Hotelul a fost unul cochet, cu mic dejun inclus, la 40E/noapte.
Ne-am luat camera în primire și am ieșit gură cască prin oraș numai că n-am mai filmat pentru că se înoptase deja.
Am ajuns într-o zonă tare interesantă, o faleză care se termina cu scări direct în mare. Acum îmi pare rău că n-am filmat acolo!
Practic trotuarul/faleza se termină cu niște scări care coborau direct în mare...
Pentru ziua următoare planul este să mergem să găsim o plajă și să filmăm cu drona, apoi să mergem către Canionul Osumi și de acolo să mergem la Durres! Dar cum planurile de pe hârtie rar se potrivesc cu cele doin teren, ziua următoare a fost cu o surpriză!
anterior:
Pasul Llogaraurmător:
Canionul Osumi
Am ajuns la Canionul Osumi după un drum care părea că nu se mai sfârșește
vezi detaliiPasul Llogara este o trecere montană clar conturată, care face legătura dintre litoral și interiorul Albaniei...
vezi detalii
Pe 19 octombrie 2025 am plecat într-un mic tur de 3000 de km prin Macedonia și Albania, ținta fiind Llogara Pass, dar și câteva locații interesante de pe drum. Clar trebuie să ne întoarcem pentru un tur mai pe îndelete.
vezi tura

