Plecăm spre Goreme Cappadocia

419 aprecieri de la 429 cititori

Imediat după micul dejun, ne facem bagajele repejor și pornim la drum. Cred că era 9 dimineața când am plecat.
Trebuie să mergem cam 260 de km, către Nevșehir. Un pic de autostradă apoi, drum express. mic dejun in Adana Drumul este absolut bestial.
Grijile noastre legate de distanță și lipsa autostrăzilor până la destinația noastră sunt imediat stinse de acest drum expres cu trei benzi.

 

Văzând cum e drumul, luăm o pauză de masă mai lungă și ne întindem la cafele fără griji deși nu rezervasem hotel. pauza spre Cappadocia Ajungem la intrarea în oraș și mă trage pe dreapta Jandarmeria lor.
Îmi zice să opresc mai în față însă eu fac pe prostul și-i tot repet: ingliș, ingliș! pauza spre Cappadocia Ajungem pe la 15.30 în Goreme și ne oprim să bem o cafea la o cafenea cu internet pentru a căuta hotel. Goreme Cappadocia Gasim la 170 lire pe noapte, cu mic dejun inclus.
Goreme, clar altă treabă. Fiind locație turistică toți vorbesc engleză chiar foarte bine. Tre' să recunoasc că îmi place când pot să mă înțeleg cu oamenii.

Vorbim la recepție pentru plimbarea cu balonul, urmând să ne decidem până ne întoarcem din oraș.
Preț: 800 lire/persoană. Goreme Cappadocia Ieșim în oraș să mâncăm ceva și să "gură cască".
Se vede că e zona turistică: porțiile mici, mai multa pâine decât carne...
Plimbându-ne pe maidan, Kitty dispare repede într-un magazin cu bijuterii. Și-uite așa mai zboară 100 de lire.
Aa... și-a mai luat și-o pereche de șosete cu "Cappadocia"...

PS: azi am împlinit două săptămâni de când hoinărim prin Turcia. Goreme Cappadocia A doua zi la 5.30 dimineața, trebuie să fim drepți pentru plimbarea cu balonul.

Asta-mi aduce aminte de fază întâmplată recent:
Să tot fie o oră de când îmi bate un puștan la ușă, care-mi spune să-i dau acum banii de "baloon ride" și mâine dimineață să fiu în fața hotelului la ora 5.15.
Îi explic că nu-i dau nici un ban pentru că nu-l cunosc. Sună el pe șefu' și mă pune să vb cu el. Tipu' înțelege și cădem de-acord să-i dăm banii dimineața când ne preia.

 

419 aprecieri de la 429 cititori


  • Distribuie:


anterior:
Am ajuns la Adana
următor:
Cu balonul deasupra Goreme, Cappadocia
următorul:

Turcia: 5000 km cu motocicleta: Cu balonul deasupra Goreme, Cappadocia

Cu balonul deasupra Goreme, Cappadocia

Răsăritul de 1 noimebrie ne găsește în balonul cu aer cald deasupra minunatului oraș Goreme din Cappadocia.

vezi detalii

anteriorul:

Turcia: 5000 km cu motocicleta: Am ajuns la Adana

Am ajuns la Adana

Iată-ne ajunși la Adana după un drum mirific

vezi detalii

Goreme, Cappadocia

Goreme, Cappadocia

Turcia

Goreme este situat printre formațiunile stâncoase "hornul zânelor" fiind este un oraș din Cappadocia o destinație turistică importantă.


Goreme, Cappadocia

Turcia: 5000 km cu motocicleta: Plecăm spre Goreme Cappadocia

Turcia: 5000 km cu motocicleta

Aventuri în Turcia: 5000 km cu motocicleta: până la Harran și înapoi!

vezi tura
Vizitează canalul Youtube

Hai cu Busa prin lume!

Click pentru abonare directă!

Eu sunt Sorin și îți urez BUN VENIT pe canalul HayabusaTravels, locul unde vei găsi motovloguri serioase despre motociclism, călătorii cu motocicleta și alte subiecte adiacente.
Abonează-te și apasă clopoțelul pentru a fi notificat ori de câte ori postez.
Abonarea este gratuită!
Vizionare placută!

vezi canalul
Motocilism: Reguli pentru începători

Motocilism:
Reguli pentru începători

descarcă

Accident versus Certitudine

Accident versus Certitudine

Nimeni nu-și dorește să experimenteze un accident însă puțini aleg să accepte că accidentele nu se întâmplă din neant.

detalii

Acum este foarte ușor să devenim Parteneri

Harta noastră